
Una dintre cele mai mari provocari ale noastre, ca parinti, este cum sa gestionam cel mai bine prima zi de gradinita. Teama de nou, frica de abandon, nesiguranta de a fi in prezenta unor oameni pe care nu ii cunoaste sunt tot atatea probleme care pot marca inceputul gradinitei pentru un copil. Este ceva ce am putea sa facem noi sa prevenim sau macar sa reducem efectul acestor temeri? In randurile urmatoare incercam sa atingem tocmai aceste aspecte.
Este bine sa incepem din timp, cu cateva saptamani, luni chiar, inainte de prima zi de gradinita sa ii povestim copilului despre ce inseamna gradinita si despre cate lucruri poate face acolo. E bine sa conturam o imagine cat de cat realista, pentru a nu crea asteptari foarte ridicate care ulterior vor fi infirmate. In acelasi timp sa ne focusam totusi pe aspectele pozitive pe care le poate regasi: multi copii de aceeasi varsta, jocuri, distractie, poezii, cantece, educatoare foarte dragute, etc. Acest demers inceput din timp are rolul de a familiariza copilul cu gradinita si de a-i reduce teama de nou. Un truc interesant aici ar fi sa comparam gradinita cu un loc de joaca cu care este obisnuit copilul. Doar ca la gradinita nu doar ne jucam, ci mai invatam si o gramada de lucruri noi si ne facem multi prieteni.
Pentru a avea sanse maxime de supravietuire, evolutiv, copiii au dezvoltat o puternica frica de abandon, care ii indeamna sa stea tot timpul alaturi de parinti. Asa cum spuneam si intr-un alt articol pe muffyPEDIA, este important sa intelegem si sa acceptam acest lucru pentru a putea sa il gestionam cat mai bine. Prin urmare, un prim pas pe care il putem face este sa familiarizam copiii, inca dinainte de a incepe gradinita, cu locatia si cu oamenii care se vor ocupa de ei, in mod special educatoarele si ingrijitoarele. Daca exista posibilitatea mergeti cu copiii inainte de prima zi de gradinita sa le prezentati educatoarele si sa ii asigurati ca atunci cand sunt cu d-nele educatoare sau ingrijitoare vor fi in siguranta.
Cu astea fiind zise, pregati-va pentru ceea ce consideram cel mai important truc pentru prima zi de gradinita: SA NU DUCEM COPIII LA GRADINITA! Poftim??? Intr-adevar suna ciudat tare, dar primele zile de gradinita sunt foarte crancene pentru multi dintre copiii. Cea mai mare parte dintre ei plang dupa parinti. Cu siguranta ca fiecare dintre noi avem copii puternici si, daca mai si stim cateva trucuri, credem ca o sa ii mobilizam sa se bucure la gradinita inca in prima zi. Dar oricat de puternici ar fi in momentul in care treizeci de copiii plang in jurul lor, le e foarte greu sa nu li se alature in suferinta. In mod normal dupa 2-4 saptamani de la inceperea gradinitei plansetele copiilor la despartirea de parinti sunt foarte razlete, nu mai reprezinta o majoritate. Cam acesta este intervalul in care e cel mai potrivit sa aducem copiii la gradinita pentru a le asigura o integrare usoara in colectivitate si a reduce riscul unor crize de plans la despartirea de noi. Poate ne gandim ca totusi e pacat sa ratam simbolismul primei zile de gradinita. Dar trebuie sa ne gandim ca ea nu are, nici pe departe, acelasi fast ca prima zi de scoala. Imaginea clasica este plina de copii care sunt trasi in clasa plangand in timp ce ei incearca sa se agate de parinti cu disperare. Nu ratam foarte multe daca nu suntem acolo cu copilul din prima zi, de asta putem fi convinsi! Deci sa retinem aceasta sugestie cruciala: sa ducem prima data copilul la gradinita dupa 2-4 saptamani de la inceputul gradinitei!
Cu toate acestea, daca totusi copilul plange la momentul la care ar trebui sa ne despartim e important sa retinem cateva abordari. In primul rand sa nu incetam sa asiguram copilul ca este in perfecta siguranta la gradi si ca la sfarsitul programului mami sau tati va veni negresit. Sa facem toate eforturile sa venim la timp dupa copil, mai ales in perioada de inceput a gradinitei. Faptul ca ramane singur, ultimul, minute in sir ii creste anxietatea si reinvie in el frica de abandon. De asemenea, e necesar sa evitam cu orice pret amenintarile kidziferiene de genul: “daca nu esti cuminte, mami nu mai vine dupa tine, te lasa la gradi!”. Sunt printre cele mai nocive pe care le-am putea imagina.
In momentul in care am luat decizia de a pleca de la gradinita, nu ne mai intoarcem inapoi. Intoarcerea noastra ii transmite copilului urmatorul mesaj: daca el plange suficient de tare o sa ii aduca pe mami si pe tati inapoi. Asta nu va face decat sa prelungeasca si mai mult agonia si plansul. Trebuie sa gandim foarte bine orice pas si apoi sa fim fermi si consecventi cu decizia luata. Unele educatoare sunt inspirate sa primeasca copiii, in primele saptamani, pana se linistesc apele, cu desene sau alte emisiuni care ii incanta. Daca nu exista o practica de genul acesta nu e o idee rea sa o sugeram chiar noi educatoarelor, pentru ca poate face minuni. Mai ales daca sunt emisiuni cu care copiii sunt familiarizati. Ii aduce mai aproape de zona lor de confort, de cunoscut. E adevarat ca discutam despre faptul ca timpul in exces petrecut in fata ecranului este daunator, insa in aceasta circumstanta, folosit cu moderatie, cu siguranta este raul mai mic si poate reduce stresul copilului in primele zile de gradinita.
Acestea ar fi cateva dintre strategiile si micile trucuri practice pe care le putem impartasi impreuna si care ne-ar putea ajuta sa asiguram o tranzitie mai usoara pentru copii de sub ingrijirea directa a parintilor, bunicilor sau bonei catre viata la gradinita.
_____________________
Aprecierea ta ne da energia sa continuam!
Daca iti place ce facem, nu uita sa iti creezi un cont pe site sau sa dai like pe Pagina de Facebook, ca sa poti fi la curent cu ultimele noutati. Daca ai un prieten caruia crezi ca i-ar prinde bine sa se uite peste aceste randuri, fa-i si lui si noua o favoare si impartaseste cu el linkul articolului!
Vreau sa intru in liga luptatorilor antiKIDZIFER si sa primesc newsletter-ul muffyPEDIA.ro. Mai ales ca e gratuit!