Cum convingem copiii sa faca la olita

Olita copii, olita bebelusi, olita bebe

Unul dintre subiectele care ne creeaza nenumarate intrebari este cel legat de olita la bebe. Copilul tau e marisor si face in continuare in scutece? Nu ai reusit sa renunti inca la scutece pe timp de noapte? Bebelusul tau este mereu constipat si nu stii de ce? Aceasta e doar o parte din intrebarile la care vom gasi raspunsuri si solutii in randurile de mai jos!

Una dintre marile dileme ale multor parinti si specialisti, deopotriva, se refera la varsta la care bebelusii ar trebui sa inceapa sa foloseasca olita. Desi au existat multe dezbateri in doctrina legate de impactul asupra coloanei, momentul in care copii isi pot controla voluntar sfincterele, etc. ultimele studii conduc catre o singura directie. Atat specialistii in ortopedie pediatrica, cat si psihologii sustin ca momentul in care putem incepe acest demers este atunci cand copilul incepe sa stea in fundulet, adica aproximativ varsta de 6 luni. Din acel moment operatiunea in sine nu prezinta nici un fel de impact negativ asupra dezvoltarii fizice sau psihice a bebelusului. Ba chiar daca este gestionat bine, invatatul la olita poate intari legatura dintre noi si copiii si le poate creste increderea in fortele proprii.

Copil pe olta, bebelusi fac la olita, olita pentru bebeEste foarte important ca odata inceput acest proiect sa il continuam cu stoicism. O sa va povestim cum s-a intamplat la noi si o sa intelegeti mai bine la ce ne referim. Noi am inceput demersul acesta la 6 luni. Dupa fiecare repriza de somn puneam fetele pe olita cateva minute. Toata lumea se distra, ele erau fata in fata pe olite, noi langa ele. La foarte scurt timp au inceput sa invete logica olitei, astfel ca faceau pipi destul de bine la olita. In interval de 1-2 luni am avut si prima treaba mare la olita. Bucuria a fost enorma, am sarbatorit impreuna. Totul mergea ca pe roate si nu ne venea sa credem ce simplu e. Apoi a intervenit o perioada in care fetele au avut ceva viroze care le-au necajit. In timpul acesta, ca sa “nu le mai chinuim” cu olita, am renuntat la a le mai pune la olita. Ce credeti ca s-a intamplat dupa ce si-au revenit din viroza si le-am reintrodus olita? O refuzau sistematic. Si daca totusi acceptau sa stea pe olita se abtineau de la facut pipi pana in momentul in care le ridicam de pe olita. Apoi in secunda urmatoare faceau. Nu stim nici acum ce asocieri au avut loc in mintea lor, dar este cert ca dupa pauza ele simteau ca e gresit sa faca pipi la olita. Sau poate era forma lor de rebeliune pentru faptul ca noi incercam sa facem sa dispara un obicei foarte confortabil al lor – facutul in scutece. Orice ar fi fost ne-a luat enorm de mult timp, rabdare si perseverenta sa ajungem sa facem din nou un sentiment placut din a folosi olita. Prin urmare e crucial sa ne asiguram ca aceasa curba a invatarii merge doar in sus. Copii inteleg si iubesc sa invete lucruri noi si sa le practice. Insa dupa ce vad ca pot reveni la obiceiuri mai vechi care sunt mai facile pentru ei, in acest caz folosirea scutecelor, foarte greu ii putem readuce pe traseul initial.

Dupa ce am reusit sa familiarizam copiii cu olita putem trece la urmatoarea etapa: renuntam la purtarea scutecelor cat bebe e treaz. Prin aceasta actiune cream ceea ce se numeste un context de inevitabilitate[1]. In felul acesta copilul va simti o doza de discomfort de fiecare data cand nu va face la olita. Treptat va incepe sa controleze actiunea si sa identifice cand este gata sa faca la olita din timp in asa fel incat sa nu mai faca pe el. E o etapa care poate crea ceva frustrari si inconveniente pentru noi, parintii. Dar daca avem posibilitatea sa strangem covoarele din zona de actiune a copilului si ne inarmam cu ceva rabdare putem trece peste si putem avea realizari frumoase. Orice ce ar fi nu certam copilul daca nu face la olita si nu incercam sa il facem de ras. Cuvintele “sa-ti fie rusine”, “esti un copil rau” sau “obraznicule ce esti” nu au ce cauta in vocabularul unui parinte care este membru al ligii luptatorilor antiKIDZIFER! Cand copilul este pregatit, la minim 18-24 de luni, putem trece la ultima etapa, cea a renuntarii la scutece si in timpul somnului. Foarte important este ca in acel moment copilul sa aiba un canal de comunicare direct cu noi in timpul somnului. Asa cum aminteam si in articolul legat de modul in care putem convinge copiii sa doarma fara noi in pat, prezenta unui baby monitor in camera copilul ne permite sa intervenim intainte sa fie prea tarziu, atunci cand e o situatie de urgenta.

Constipatia la copii, bebelusi constipati, babe care se constipaUnul din trucurile cele mai puternice pe care le putem retine legat de subiect este sa nu asociem treaba mica sau treaba mare cu lucrurile negative. Foarte multi dintre parinti obisnuiesc sa spuna: “uite ce mizerie ai facut aici!” – referindu-se la un chilotel in care s-au scapat cateva picaturi de pipi sau “nu face aia, nu-i bine, e caca!” – cand doresc ca bebelusii sa evite anumite comportamente. Asta creaza in psihicul copilului o asociere indisolubile intre pipi si caca, pe de o parte si lucrurile negative, care trebuie evitate, pe de alta parte. S-a demonstrat ca una din cauzele constipatiei la bebelusi este tocmai aceasta asociere. Copilul evita sa faca caca pentru ca il vede ca pe un lucru care trebuie evitat, un lucru rusinos, negativ si se abtine cat poate de mult. In timp organismul se aliniaza acestui comportament ducand la o constipatie cronica a copilului. Stiu ca pare greu de crezut ca e posibil asa ceva, dar incurajam parintii copiilor care au astfel de probleme din cauze care nu pot fi legate direct de digestie sa faca o retrospectiva. Vor fi surprinsi!

Sa retinem ca bebelusii invata mai degraba din ce vad la noi, decat din ce le spunem noi. Sunt innebuniti sa ne imite. Asa ca e ideal sa nu ezitam sa ii luam impreuna cu noi la baie atunci cand noi facem la toaleta. De asemenea, cand ii tinem pe olita, pe cat posibil sa facem acest lucru la baie in timp ce si noi stam pe toaleta. Si sa sarbatorim impreuna orice reusita, fie de-a lor, fie de-a noastra. In felul asta copiii vor asocia sentimente de bucurie cu a face la olita. Pe langa asta putem folosi si clipuri de pe internet cu alti copii facand la olita si sarbatorind impreuna cu parintii. Astea pot fi cateva elemente care sa creeze un context pozitiv in jurul facutului la olita.

Ce beneficii ar fi daca ne deprindem cu olita? Beneficile sunt majore si le vom enumera:

  • cel mai evident este reducerea costurilor prin diminuarea necesarului de scutece si solutii adiacente;
  • reducerea riscului de aparitie al patologiilor asociate purtarii de scutece (iritatii, eruptii, infectii urinare, etc);
  • crestem legatura dintre noi si copil si increderea lui in propriile forte (poate face ceea ce fac si adultii).

Unul din clipurile care ne-au atras atentia si are concluzii ce merita, in mod cert, luate in calcul in cadrul acestei discutii:

_____________________
Constructia ghidului parintilor incepe!

Ti se intampla uneori sa iti pierzi rabdarea cu copilul tau si sa tipi la el sau sa il certi? Ti se mai intampla sa poti colabora cu copilul tau doar daca il “mituiesti” cu niste dulciuri? Ti se intampla vreodata sa obtii o promisiune de la copilul tau dar imediat dupa asta sa nu o mai respecte?

Afla care sunt mecanismele care genereaza aceste situatii si cum putem noi, ca parinti, sa avem cele mai bune abordari pentru a avea o relatie armonioasa cu copiii nostri. Raspunsurile doar in ghidul parintilor muffyPEDIA intitulat “Si eu mai gresesc din cand in cand!”. Proiectul se va derula in urmatoarele saptamani si va fi gratuit pentru toti membrii platformei muffyPEDIA!

Inscrie-te cu adresa ta de email ca sa primesti GRATUIT ghidul parintelui muffyPEDIA!

____________________________
1.Un context de inevitabilitate se refera la manipularea mediului in asa fel incat sa fie aproape imposibil sa nu se intample ce ne-am propus (concept preluat de la Lorand Suares Szasz).